Bisericile de lemn din Maramureș – Patrimoniu UNESCO

Țara Maramureșului, una dintre cele mai autentice regiuni etnografice ale României, este renumită pentru bisericile sale de lemn, capodopere de arhitectură ortodoxă cu influențe gotice. Opt dintre aceste biserici au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1999, fiind exemple remarcabile de artă și meșteșug maramureșean.

Biserici de lemn incluse în UNESCO:

1. Bârsana – Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”
2. Budești – Biserica „Sf. Nicolae”
3. Desești – Biserica „Sf. Paraschiva”
4. Ieud Deal – Biserica „Nașterea Fecioarei”
5. Plopiș – Biserica „Sfinții Arhangheli”
6. Poienile Izei – Biserica „Sf. Paraschiva”
7. Rogoz – Biserica „Sfinții Arhangheli”
8. Șurdești – Biserica „Sfinții Arhangheli”

Aceste biserici, construite exclusiv din lemn, impresionează prin tehnica de construcție, folosirea materialelor locale și pictura interioară de influență barocă și rococo. Biserica din Budești, datată din 1643, și cea din Șurdești, cu turnul său impresionant de 72 de metri, sunt exemple emblematice ale tradiției arhitecturale maramureșene.

Vizitarea acestor monumente oferă o călătorie în trecutul spiritual și cultural al Maramureșului, un loc unde istoria și tradiția se îmbină armonios.

Biserica de lemn „Naşterea Fecioarei” din Ieud Deal

A fost pomenită în scrieri pentru prima oară în anul 1364  și a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului al XVII-lea. Biserica este cu un secol mai veche decât biserica de lemn din șes, a doua biserică de lemn din sat și una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureș. Este un vechi lăcaș de cult greco-catolic. În podul bisericii de la Ieud a fost găsit în anul 1921 Codicele de la Ieud sau Zbornicul de la Ieud, document ce a iscat polemici fiind considerat de unii istorici prima scriere românească.

În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor și de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei și tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureș. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi. Biserica a fost inclusă în 1999 de UNESCO pe lista monumentelor cu valoare de patrimoniu cultural mondial, împreună cu alte șapte biserici de lemn din Maramureș.

Deseşti – Biserica de lemn „Sf. Paraschiva”

Biserica din Desești reprezintă “unul din monumentele caracteristice Maramureșului secolului al XVIII-lea”. De-a lungul anilor 1996, 1997 și 1998 s-au derulat ample lucrări de restaurare, care au vizat atât arhitectura cât și pictura parietală. Biserica se află din anul 1948 în posesia Bisericii Ortodoxe Române, Parohia Ortodoxă Română Desești. Lăcașul este revendicat de Biserica Română Unită cu Roma, Parohia Română Unită (Greco-Catolică) Desești, care a deținut lăcașul până la interzicerea sa odată cu instaurarea regimului comunist.

Tâmpla bisericii din Desești, ca în toate bisericile maramureșene este pictată pe peretele estic al naosului, înălțându-se până la boltă, icoanele mobile reducându-se la un singur rând. La Desești iconostasul este format din trei registre suprapuse, iar partea inferioară conține 4 icoane mobile, ce constituie icoanele împărătești. În partea superioară a tâmplei sunt pictate trei scene: Răstignirea, Punerea în mormânt și Învierea. Cel de-al doilea registru conține în mijloc reprezentarea lui Dumnezeu-Tatăl, iar de o parte și de alta sunt redați proorocii. În partea mediană al celui de-al treilea registru se află scena Deisis, flancată de reprezentările apostolilor. Pe lângă analogiile stilistice se constată asemnănări evidente în dispunerea și iconografia registrelor la toate iconostasele realizate de A. Ponehalschi. Din anul 1999 este inclusă pe lista monumentelor Unesco.

Poienile Izei – Biserica de lemn „Sf. Cuvioasa Paraschiva”

Cunoscută și ca biserica de lemn din Poienile Glodului, biserica se află în Maramureșul istoric și a fost construită în 1632 de obștea satului. Localitatea Poienile Izei este atestată documentar prima dată în anul 1430. În Diplomele maramureșene din 24 noiembrie 1430, această localitate este menționată datorită stabilirii de proprietăți, fiind atribuită ca donație unui descendent nobiliar. În decursul timpului s-a numit Poienile lui Ilieș, apoi Poienile Șieului, a Glodului, până la inspirata denumire de acum. Este lesne de înțeles că, existând aici o comunitate, aceasta a fost preocupată să-și construiască o biserică, fapt atestat documentar abia in anul 1604.

Preotul susține că biserica ar fi mai veche:

„Tradiția populară locală prezintă însă această inițiativă ca fiind mai veche, adevăr argumentat de arhitectura bisericii. Absida altarului fiind decroșată, de formă pătrată, denotă faptul că biserica este ridicată înainte de secolul al XV-lea, deoarece bisericile maramureșene din lemn construite după secolul al XV-lea au, în general, altarul poligonal (în cinci laturi) și o formă arhitecturală mai avansată. Un alt element important de menționat este forma de îmbinare a bârnelor, așa numita cheotoare dreaptă-dublă, utilizată în vremuri străvechi și înlocuită, datorită evoluției tehnicii de construcție, cu cheotoarea numită „coadă de rândunică”.

Biserica are plan dreptunghiular cu pridvor pe vest și absida altarului rectangulară, în retragere. Este luminată de ferestre pe două niveluri și are acoperiș cu dublă poală și turn-clopotniță pe pronaos, cu camera clopotelor în consolă, deschisă, cu arcade pe stâlpi și acoperiș înalt, piramidal. De remarcat că în vârf, imediat sub cruce, se află o semilună din metal, despre care se spune că a fost amplasată pentru ca biserica să nu fie distrusă de năvălitorii tătari și turci. Este cunoscut faptul că în incursiunea lor în Maramureș, din anul 1717, tătarii au incendiat toate comunitățile de pe Valea Izei cu bisericile și casele lor și au luat mulți robi, scăpând doar biserica din Ieud, datată în 1364, și cea din Poienile Izei, protejată de semiluna islamică.

Rogoz – Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli”

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, județul Maramureș este una dintre cele mai interesante și valoroase din Transilvania. Construcția este datată de tradiție în anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661.

Biserica se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, și a fost construită după invazia tătară de la 1661, eveniment evocat de inscripția de la intrare: „de când au fostu robie în ardealu”. Tradiția ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi, a fost desigur ținută vie de inscripția de la intrare, nedatată dar ușor de fixat în timp. Trăsăturile constructive trimit spre aceeași perioadă de timp.

În anul 1785 a fost pictată de zugravii Radu Munteanu și Nicolae Man; după cum scrie în altar: „În anul 1785 această sfântă besăric[ă] s-au zugrăvit, în zilele prea înălțatului împ[ăra]t Iosif al doilea, arhireu neunit fiind țăriai Ghedeon Nichitici, protopop Lador Ilie din Chiuești, preoți ai satului Mane popa Todor și Vlașin popa Ioan, și au plătit robu lu[i Dumn]ezeu acesta Man Grigorie și soața sa Ioană”.

În 1834 a fost construită tribuna de pe vestul naosului, al cărei parapet a fost repictat în același an, conform inscripției aflate pe marginea acestuia: „S-au zugrăvit acest pod în anul de la Hs. 1834, făt fiind Bod(ea) Grigorie”. Tot atunci au fost modificate ferestrele naosului și au fost repictate plafonul pronaosului și bolta naosului.

Biserica are un tip de plan mai rar întâlnit: pronaos poligonal, cu acces pe sud, naos dreptunghiular și absida altarului în retragere, poligonală, cu șapte laturi. La interior, meșter-grinda bolții naosului și consolele sunt decorate cu motivul frânghiei. Exteriorul bisericii este bogat decorat: fațada sudică are în zona mediană motivul profilat al frânghiei, ușa de intrare în biserică are deschidere în acoladă și ancadrament decorat cu profil simplu dublat de frânghie și rozete, iar în stânga ușii se află o cruce decorată cu aceleași motive. Streașina este sprijinită pe console cu terminație în cap de cal, iar grinzile de sub streașină au muchiile crestate.

Toate aceste biserici sunt dovezi de îndemânare și pricepere ale meșterilor maramureșeni, adevărate monumente de arhitectură făcute să reziste prigoanelor diferitelor popoare , de-a lungul timpului, dar și să bucure turiștii care se opresc pentru o clipă să-și adune palmele în rugăciune.